Un miracol

Semaforul se facu verde.
Ajungand pe trotuarul opus, am ridicat privirea si l-am vazut. Era Liar.
Spre deosebire de alte dati, parea abatut.
-Salut! Pe unde ai umblat, de nu te-am intalnit in ultima vreme?!
Il priveam cum statea cu umerii putin in fata, cu mainile lasate in jos, cu parul ravasit.
Clar, ceva se petrecuse.
-Ei, prin locuri apropiate. Totusi, era sa ajung instantaneu in "chiar lumea de lincolo", chiar azi!
L-am luat de mana si am intrat intr-o ceainarie, la cativa metri distanta.
Odata asezat, ofta si inchise ochii.
-A fost un miracol- imi spuse el.
L-am mangaiat incet pe cap.
-Asteapta.
In cateva minute, aburl fierbinte al ceaiului il facea sa zambeasca.
-Povesteste...i-am zis.
-In dimineata asta- era intuntuneric inca- mergeam spre servici. Trebuia sa trec vreo cateva linii de cale ferata, in apropiere de gara. Un tren suiera in viteza ceva mai incolo, pe ultima linie pe care o vedeam. Traversasem aproape, cand o deodata simt o mana ce ma prinde de spatele hainei si ma trage. Atat de tare a fost impulsul ca am facut cativa pasi inapoi. M-am intors, uimit si furios, dar...mirare!
In spatele meu nu era nimeni.
Mi-am revenit, caci nu aveam pe cine sa iau la intrebari si am dat sa merg mai departe.
Atunci, la o palma in fata mea- un tren de manevra aproape m-a atins.
Am inghetat.
Trenul trecu silentios, fara faruri, fara o lumina macar. Doar un lucrator, pe o platforma a lui, facea semne disperate- semne ce dispareau in noapte si in zgomotul facut de celalalt tren.
Mi-a luat putin timp pana sa imi revin si sa-mi continui drumul.
Iti dai seama?!
Fara mana aceea invizibila eu acum nu mai vorbeam cu tine!
- Era ingerul tau pazitor. Cine stie cine l-a chemat si s-a rugat pentru tine!
Ma gandeam la Eara. Minunea care tocmai se petrecuse sigur nu era separata de ea.
- Oricine ar fi fost cel sau cea care l-a chemat, ingerul mi-a salvat viata!
- I-ai multumit in gand?!
- O, de cate ori! M-am intrebat de ce?! De ce s-a intamplat asta, de ce mie, de ce sa fiu salvat in mod miraculos?!
- Si?
- Cred ca inca mai pot face pe cineva fericit. Mai pot aduce zambete pe fete incruntate; si usura inimi. Sa iubesc. Trebuie sa iubesc mai mult.
- Iubirea da viata!
- Da. E un mesaj al ingerilor. Si ingerul meu ma cheama sa iubesc.
Am zambit. Isi revenise. Chiar daca experienta a fost traumatizanta, l-a transformat; avea sa se ridice deasupra ei, sa o inteleaga si sa o umple cu iubire.
- Poate cineva te asteapta...i-am zis. Urmeaza-ti inima.
M-am ridicat si i-am facut un semn de bun ramas.
Trebuia sa se reculeaga.
Misterul ingerilor l-a atins si pe el.

Orasul ingerilor

Inima mea batea.
Si ma chema.
Am inchis ochii.
Ca un clopot imes, suspendat intre cer si pamant, batea cu sunetul tacerii, inima mea. Era din lumina alba invaluita in ea insasi, ca petalele unui trandafir.
Am mers spre ea, ca in zbor.
Au aparut atunci coline in umbra- gradinile florii de lumina.
In fata mea, grandios, uimitor, un oras al ingerilor iesea dintr-un nor alb si se inalta ca un diamant, in mijlocul trandafirului.
...Minune!...Inima mea e locuita!
...Inima mea e locuinta!...
Turnuri subtiri cresteau sub ochii mei, cu ziduri tesute din fire de lumina.
Ingeri vegheau.
Balcoane rotunde isi afirmau armonia, mangaind inaltul.
Culuare transparente, strabatue de benzi in toate culorile, se curbau, se intersectau, unul deasupra altuia, se inaltau spre cer.
Ingeri cu maini intinse poarta in ei aici, focul ce trezeste curcubee.
Sunt fara de numar, ingerii aici. Ei canta in tacere gloria fara margini si maretia Tatalui.
Ochii lor zambesc si ocrotesc stelele. De o frumusete nepamanteana, ingerii pe care ii vad sunt atat de duiosi si plini de alin, ca luna uita sa-si mai urmeze drumul- dar mana lor o due mai departe, usurandu-i povara.
Iar iubirea lor- e cea care naste lumea.
Care m-a adus si pe mine la viata.
Inima mea- e orasul ingerilor.
...Cine sunt eu?!

Am deschis ochii incet.
E noapte si sunt stele dincolo de pragul ferestrei. Pe geam- desenati cu aripile intinse, sunt ingeri.

Oare unde e ingerul meu albastru?...